marți, 19 februarie 2013

Pentru mama Liliana Daniela Găvăneşteanu poezie

Priveşte mamă, cum ninge decembre
Pe umăr părul ţi-a albit...
Copacii dezbrăcaţi de frunza verde 
Şi-au luat mantaua de argint.

Afară-i linişte şi pace
Un alb imaculat şi pur, 
Se-aşterne ca o pătură-n grădină 
Iar vântul cântă ca un trubadur.

Priveşte mamă în tăcere
Pe geamul mic şi aburit...
Şi-ntr-un târziu, raspunde tristă: 
-Sunt prea bătrână...şi am obosit.

Ajută-mă să stau copile
Acolo, lângă sobă, pe sofa...
Şi-adoarme liniştită mama
Dar tot tresare...ce-o visa? 

O învălesc cu-o patură mai moale
Îi mângâi fruntea-ncet, să n-o trezesc, 
O privesc blând, cum doarme liniştită
Şi îi şoptesc: -Măicuţă, te iubesc! 

Lilly, Madrid (11 oct 20011)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu