Trebuie să scoatem din lădiţa cu zestre a minţii noastre, toate aceste poezioare, proze şi cântece şi să le lăsăm pe aripa viitorului, spre cunoaştere...
Beu Eugenia - Bucureşti
joi, 28 februarie 2013
miercuri, 27 februarie 2013
În lumea iubirii Ioana Voicilă Dobre poezie
În lumea în care se naşte iubirea
Sunt numai parfumuri de roze.
Acolo vin fluturi să-şi clătească privirea
Cu iasomii, trandafiri, tuberoze.
În lumea în care se naşte iubirea
Sunt numai cuvinte de pluş.
Să mângâie suflete le este menirea,
S-alunece lin pe arcuş.
Şi lumea în care se naşte iubirea
E limpede apă şi-i aspru pârjol.
Făcută-i din inimi ce-şi duc fericirea,
Pământului, dându-i ocol.
Sunt numai parfumuri de roze.
Acolo vin fluturi să-şi clătească privirea
Cu iasomii, trandafiri, tuberoze.
În lumea în care se naşte iubirea
Sunt numai cuvinte de pluş.
Să mângâie suflete le este menirea,
S-alunece lin pe arcuş.
Şi lumea în care se naşte iubirea
E limpede apă şi-i aspru pârjol.
Făcută-i din inimi ce-şi duc fericirea,
Pământului, dându-i ocol.
marți, 26 februarie 2013
Crinul, floarea sufletului meu Ioana Voicilă Dobre poezie
Prin piaţa lumii tumultoasă,
Zâmbesc oricui, fără de teamă
În costum de floare-aleasă
Jubilând, de bună seamă!
E-un carnaval, cu flori şi îngeri,
Cu măşti hidoase, desuete,
În care, suflete, tu sângeri
De se aruncă-n flori cu pietre!
Şi cum se-ntâmplă-ades în viaţă,
Când după inima-i trăieşte:
O floare, va rămâne-n piaţă,
Femeia mândră ce iubeşte!
Prin piaţa lumii tumultoasă,
Jubilând, de bună seamă,
În costum de floare-aleasă
Zâmbesc oricui, fără de teamă!
Zâmbesc oricui, fără de teamă
În costum de floare-aleasă
Jubilând, de bună seamă!
E-un carnaval, cu flori şi îngeri,
Cu măşti hidoase, desuete,
În care, suflete, tu sângeri
De se aruncă-n flori cu pietre!
Şi cum se-ntâmplă-ades în viaţă,
Când după inima-i trăieşte:
O floare, va rămâne-n piaţă,
Femeia mândră ce iubeşte!
Prin piaţa lumii tumultoasă,
Jubilând, de bună seamă,
În costum de floare-aleasă
Zâmbesc oricui, fără de teamă!
luni, 25 februarie 2013
Ioana Voicilă Dobre scriitoare
Iubesc ploaia, vântul sălbatic,
zăpada cernând singuratic,
Şi totuşi insist şi totuşi risc
să privesc soarele în adâncul luminii.
Căldura lui mă învăluie şi soare devin!
Ioana Voicilă Dobre Bucureşti
zăpada cernând singuratic,
Şi totuşi insist şi totuşi risc
să privesc soarele în adâncul luminii.
Căldura lui mă învăluie şi soare devin!
Ioana Voicilă Dobre Bucureşti
miercuri, 20 februarie 2013
marți, 19 februarie 2013
Ninge blând Liliana Daniela Găvăneşteanu poezie
Ninge blând iarna
Fulgi mari cad agale,
Troiene pe dealuri
Pe munte şi vale...
Satucul meu doarme
Şi luna se-arată,
Mai falnică-n noapte,
Frumoasa surată...
În razele-i calde
Fulgii dansează,
Lăsânduse-n valuri
Covoare se-aşează...
Pămantul se-mbracă
În mantii curate,
Iar luna-l dezmiardă
Cu raze surate...
Lăsând poezie
Şi farmec în rânduri,
Ce-anină iubirea
Şi dragostea-n rânduri...
Sclipiri cristaline
În ochi se arată,
Căci luna vibreaza
În taină şi şoaptă...
Lăsând prea curată
Privirea-i fierbinte,
Frumoşii săi ochi
Privind spre-nainte...
Lilly, Madrid
Fulgi mari cad agale,
Troiene pe dealuri
Pe munte şi vale...
Satucul meu doarme
Şi luna se-arată,
Mai falnică-n noapte,
Frumoasa surată...
În razele-i calde
Fulgii dansează,
Lăsânduse-n valuri
Covoare se-aşează...
Pămantul se-mbracă
În mantii curate,
Iar luna-l dezmiardă
Cu raze surate...
Lăsând poezie
Şi farmec în rânduri,
Ce-anină iubirea
Şi dragostea-n rânduri...
Sclipiri cristaline
În ochi se arată,
Căci luna vibreaza
În taină şi şoaptă...
Lăsând prea curată
Privirea-i fierbinte,
Frumoşii săi ochi
Privind spre-nainte...
Lilly, Madrid
Pentru mama Liliana Daniela Găvăneşteanu poezie
Priveşte mamă, cum ninge decembre
Pe umăr părul ţi-a albit...
Copacii dezbrăcaţi de frunza verde
Şi-au luat mantaua de argint.
Afară-i linişte şi pace
Un alb imaculat şi pur,
Se-aşterne ca o pătură-n grădină
Iar vântul cântă ca un trubadur.
Priveşte mamă în tăcere
Pe geamul mic şi aburit...
Şi-ntr-un târziu, raspunde tristă:
-Sunt prea bătrână...şi am obosit.
Ajută-mă să stau copile
Acolo, lângă sobă, pe sofa...
Şi-adoarme liniştită mama
Dar tot tresare...ce-o visa?
O învălesc cu-o patură mai moale
Îi mângâi fruntea-ncet, să n-o trezesc,
O privesc blând, cum doarme liniştită
Şi îi şoptesc: -Măicuţă, te iubesc!
Lilly, Madrid (11 oct 20011)
Pe umăr părul ţi-a albit...
Copacii dezbrăcaţi de frunza verde
Şi-au luat mantaua de argint.
Afară-i linişte şi pace
Un alb imaculat şi pur,
Se-aşterne ca o pătură-n grădină
Iar vântul cântă ca un trubadur.
Priveşte mamă în tăcere
Pe geamul mic şi aburit...
Şi-ntr-un târziu, raspunde tristă:
-Sunt prea bătrână...şi am obosit.
Ajută-mă să stau copile
Acolo, lângă sobă, pe sofa...
Şi-adoarme liniştită mama
Dar tot tresare...ce-o visa?
O învălesc cu-o patură mai moale
Îi mângâi fruntea-ncet, să n-o trezesc,
O privesc blând, cum doarme liniştită
Şi îi şoptesc: -Măicuţă, te iubesc!
Lilly, Madrid (11 oct 20011)
luni, 18 februarie 2013
Liliana Daniela Găvăneşteanu scriitoare
,,Memorii...´´Lilly
Sunt clipe in viata cand simtim ca prindem aripi si plutim deasupra norilor,ne transformam in luceferi printre stelute alaturi de fiinta draga,insa,cand suntem tradati si parasiti,ramanem cu aripile frante si inima rupta in mii de bucati..suferim,plangem iar pofta de viata nu mai este aceeasi...Dar pentru toate acestea nu trebuie sa irosim timp in a ne plange de mila sau sa ne pierdem speranta in dragoste,pentru ca fiecare iubire este diferita de la suflet la suflet ,fiecare fiinta intra in inima noastra in alta maniera si cu alt fel de dragoste , poate mai grandioasa si mai mare decat cea pe care am pierdut-o....
Sunt clipe in viata cand simtim ca prindem aripi si plutim deasupra norilor,ne transformam in luceferi printre stelute alaturi de fiinta draga,insa,cand suntem tradati si parasiti,ramanem cu aripile frante si inima rupta in mii de bucati..suferim,plangem iar pofta de viata nu mai este aceeasi...Dar pentru toate acestea nu trebuie sa irosim timp in a ne plange de mila sau sa ne pierdem speranta in dragoste,pentru ca fiecare iubire este diferita de la suflet la suflet ,fiecare fiinta intra in inima noastra in alta maniera si cu alt fel de dragoste , poate mai grandioasa si mai mare decat cea pe care am pierdut-o....
Liliana Daniela Găvăneşteanu - Madrid
sâmbătă, 16 februarie 2013
vineri, 15 februarie 2013
joi, 14 februarie 2013
Irina Nedelciu scriitoare
O catedrală de vitralii multicolore, un loc sfânt şi intim în care sufletul îşi găseşte pacea, în care mintea poate comunica dincolo de ce este rostit, în care şi trupul freamătă, iată ce reprezintă pentru mine Poezia.
Irina Nedelciu - Buşteni
Irina Nedelciu - Buşteni
miercuri, 13 februarie 2013
Amintire Boris Ioachim poezie
Amintire, floare scuturată,
Pe poteca anilor pustii
Cât mă doare–aroma ta uscată
Azi, când sunt lipsit de bucurii!
Anotimpuri zboară peste mine
- Fiecare cu parfumul său –
Însă, ce-ar putea schimba în bine
Într-un veac lipsit de Dumnezeu?
Între-un vis şi-o deznădejde cruntă
Tot în amintiri mă regăsesc…
Când sprânceana serii se încruntă
Doar singurătatea o iubesc.
Glasul ploii, murmurând spre seară,
Printre muguri cu miros curat
Ca un cântec dulce mă-nfioară -
Să-mi reînvie vise de altădat’.
Amintire, floare scuturată
Pe uitarea unui veac pustiu,
Mult mă doare-aroma ta uscată -
Azi, când pentru vise-i prea târziu...
Pe poteca anilor pustii
Cât mă doare–aroma ta uscată
Azi, când sunt lipsit de bucurii!
Anotimpuri zboară peste mine
- Fiecare cu parfumul său –
Însă, ce-ar putea schimba în bine
Într-un veac lipsit de Dumnezeu?
Între-un vis şi-o deznădejde cruntă
Tot în amintiri mă regăsesc…
Când sprânceana serii se încruntă
Doar singurătatea o iubesc.
Glasul ploii, murmurând spre seară,
Printre muguri cu miros curat
Ca un cântec dulce mă-nfioară -
Să-mi reînvie vise de altădat’.
Amintire, floare scuturată
Pe uitarea unui veac pustiu,
Mult mă doare-aroma ta uscată -
Azi, când pentru vise-i prea târziu...
Aleanuri Boris Ioachim poezie
Iubita mea, cu trupul de vioară,
Tu, care doar în mintea mea exişti,
Eu tot visez şi-n zi şi-n neagră seară,
Cum îmi săruţi ochii bolnavi şi trişti.
De te-ai născut, şi undeva, prin lume
Tu mă visezi, fără să ştii că-s viu,
Că sunt palpabil – şi chiar port un nume –
Te rog ca să mă crezi, asta nu ştiu.
Ce slobode sunt zările şi albastre,
Ce pline sunt de dor neîmpărtăşit!
Dar noi, nu ne vom întâlni sub astre,
Şi nu vom şti că, tainic, ne-am iubit.
Speranţe seci domnesc în lumea largă,
Căci împlinirile sunt doar poveşti…
Cum aş putea să-ţi spun că îmi eşti dragă –
Când nu ştiu cum arăţi, nici unde eşti?!
Vezi, tu, iubita mea necunoscută,
Ne naştem – mari iubiri ca să râvnim…
Dar viaţa ni se trece grea şi slută –
Cel mai ades, din amintiri trăim.
Căci mărăcini rodesc pe a-vieţii câmpuri,
Cu vise şi iluzii ne hrănim…
Se trec în goană sterpe anotimpuri
În care că suntem iubiţi minţim.
Dar, în definitiv, preţul nu-i mare
Ca să visăm, cu ochii deschişi larg…
În lumea rece şi plictisitoare,
Visez cum că-mi eşti dragă şi ţi-s drag.
…Iubita mea, cu trupul de vioară,
Eu nici nu ştiu, măcar, de te-ai născut…
Dar nu îmi las speranţele să moară –
Visând la tine, mă simt renăscut.
Tu, care doar în mintea mea exişti,
Eu tot visez şi-n zi şi-n neagră seară,
Cum îmi săruţi ochii bolnavi şi trişti.
De te-ai născut, şi undeva, prin lume
Tu mă visezi, fără să ştii că-s viu,
Că sunt palpabil – şi chiar port un nume –
Te rog ca să mă crezi, asta nu ştiu.
Ce slobode sunt zările şi albastre,
Ce pline sunt de dor neîmpărtăşit!
Dar noi, nu ne vom întâlni sub astre,
Şi nu vom şti că, tainic, ne-am iubit.
Speranţe seci domnesc în lumea largă,
Căci împlinirile sunt doar poveşti…
Cum aş putea să-ţi spun că îmi eşti dragă –
Când nu ştiu cum arăţi, nici unde eşti?!
Vezi, tu, iubita mea necunoscută,
Ne naştem – mari iubiri ca să râvnim…
Dar viaţa ni se trece grea şi slută –
Cel mai ades, din amintiri trăim.
Căci mărăcini rodesc pe a-vieţii câmpuri,
Cu vise şi iluzii ne hrănim…
Se trec în goană sterpe anotimpuri
În care că suntem iubiţi minţim.
Dar, în definitiv, preţul nu-i mare
Ca să visăm, cu ochii deschişi larg…
În lumea rece şi plictisitoare,
Visez cum că-mi eşti dragă şi ţi-s drag.
…Iubita mea, cu trupul de vioară,
Eu nici nu ştiu, măcar, de te-ai născut…
Dar nu îmi las speranţele să moară –
Visând la tine, mă simt renăscut.
marți, 12 februarie 2013
luni, 11 februarie 2013
Portret alb-negru Boris Ioachim poezie
Privesc, atent, o poză alb-negru de demult
Din care vag zâmbeşte un tânăr arogant…
Privirea lui trufaşă, vieţii-i cere mult
Şi vesel străluceşte-n sclipiri de diamant.
Deja, pe frunte, poartă - sub cutele adânci,
Nedumeriri şi vise şi multe întrebări…
Dar crede că ce zboară, făcut e să-l mănânci –
Căci pasăre-i e gândul, zbughind spre-albastre zări.
Visările-i sunt limpezi, ca apa unui râu
Şi pânzele speranţei, le ţese cu mult spor…
Iar trupu-abia aşteaptă, scăpat odat’ din frâu,
Să zburde, mânz bezmetic, spre largul viitor.
Năvalnic s-au dus anii…uşor s-au destrămat
Speranţele ţesute grăbit dar diafan…
La carul dur al vieţii, odată înhămat,
O gloabă-i, astăzi, mânzul - păşind fără elan.
…Privesc atent o poză alb-negru din trecut –
Privirea mi-e sticloasă şi sufletul mi-e greu…
Cărările vieţii – duc, toate, către lut
Şi, dureros, descopăr că tânărul sunt eu…
Din care vag zâmbeşte un tânăr arogant…
Privirea lui trufaşă, vieţii-i cere mult
Şi vesel străluceşte-n sclipiri de diamant.
Deja, pe frunte, poartă - sub cutele adânci,
Nedumeriri şi vise şi multe întrebări…
Dar crede că ce zboară, făcut e să-l mănânci –
Căci pasăre-i e gândul, zbughind spre-albastre zări.
Visările-i sunt limpezi, ca apa unui râu
Şi pânzele speranţei, le ţese cu mult spor…
Iar trupu-abia aşteaptă, scăpat odat’ din frâu,
Să zburde, mânz bezmetic, spre largul viitor.
Năvalnic s-au dus anii…uşor s-au destrămat
Speranţele ţesute grăbit dar diafan…
La carul dur al vieţii, odată înhămat,
O gloabă-i, astăzi, mânzul - păşind fără elan.
…Privesc atent o poză alb-negru din trecut –
Privirea mi-e sticloasă şi sufletul mi-e greu…
Cărările vieţii – duc, toate, către lut
Şi, dureros, descopăr că tânărul sunt eu…
Boris Ioachim scriitor
Când tristele amintiri în timp se vor trezi
S-or scutura de pleavă şi-n zi îmi vor zâmbi,
Atunci durerea-mi vie demult va fi apusă,
Doar lacrima din suflet îmi va servi o scuză.
Iar eu doar voi surâde la ce voi auzi
Cu gândul hăt departe încet voi şuşoti
Şi deschizând cea carte luată de prin praf
Te voi citi în noapte, ca simplu paragraf.
Boris Ioachim - Săveni-Botoşani
S-or scutura de pleavă şi-n zi îmi vor zâmbi,
Atunci durerea-mi vie demult va fi apusă,
Doar lacrima din suflet îmi va servi o scuză.
Iar eu doar voi surâde la ce voi auzi
Cu gândul hăt departe încet voi şuşoti
Şi deschizând cea carte luată de prin praf
Te voi citi în noapte, ca simplu paragraf.
Boris Ioachim - Săveni-Botoşani
sâmbătă, 9 februarie 2013
Iarnă Corina Ofelia Corpodean poezie
Plâng îngerii cu lacrimi albe,
iar eu, sub dalba lor poveste,
nu mă zăresc... Îmi strâng aproape
doar visele cu sori. Sar peste
pădurea anilor sihaştrii
şi-mi piaptăn viaţa cu lumină.
Mă oglindesc în ochi albaştrii
Şi sorb din cupa vieţii plină!
iar eu, sub dalba lor poveste,
nu mă zăresc... Îmi strâng aproape
doar visele cu sori. Sar peste
pădurea anilor sihaştrii
şi-mi piaptăn viaţa cu lumină.
Mă oglindesc în ochi albaştrii
Şi sorb din cupa vieţii plină!
vineri, 8 februarie 2013
joi, 7 februarie 2013
Albastru Corina Ofelia Corpodean poezie
Mereu mi-a fost dor de albastru.
Liniştea, albastră o doream.
Albastru cântam imn măiastru
Şi portul albastru îl aveam.
Acum sunt eu singur, sihastru.
Culorile dusu-s-au toate!
Sub pleoape am strâns mult albastru
Da-n juru-mi e veşnică noapte.
Liniştea, albastră o doream.
Albastru cântam imn măiastru
Şi portul albastru îl aveam.
Acum sunt eu singur, sihastru.
Culorile dusu-s-au toate!
Sub pleoape am strâns mult albastru
Da-n juru-mi e veşnică noapte.
Corina Ofelia Corpodean scriitoare
Cred că în fiecare om există un izvor de gânduri, de idei, de sentimente, care se transformă.Izvorul eului meu s-a transformat într-un lac şi din unduirea cuvintelor printre idei s-au născut versurile...
Corina Ofelia Corpodean Sebeş-Alba
Corina Ofelia Corpodean Sebeş-Alba
miercuri, 6 februarie 2013
Duminica bunicii Luminiţa Amarie poezie
Duminică sub ploaie, duminică plângând
Azi sfinți-ncet se roagă bunica-nvie-n gând.
Duminică mâloasă, prohodul unei maici
Duminica bunicii, pe inimi - pleci - și calci
Duminică de toamnă, duminică-n răscoală
Din mine trup se rupe, mi-e inima de smoală!
Duminică-n bătaie de clopot ce bocește
În mine mor ecouri, durerea-n mine crește.
Duminica-mi e groapa în care-nchidem trupul
Ca viermi-nfulecând din viață fără scrupul.
Duminică în slujbă, o rugă în tăcere
Bunica-n mine doarme, durerea dar nu piere!
Duminică în lacrimi, în tata plânge timpul
Pe fruntea lui cad picuri, se-nchină anotimpul.
Duminică aprinsă, candele-arzând în Cer
O veșnică-nchinare, duminică-n eter.
Duminică pustie, în curtea ta bunică
Rămâne amintirea și lacrima ce-mi pică.
Azi sfinți-ncet se roagă bunica-nvie-n gând.
Duminică mâloasă, prohodul unei maici
Duminica bunicii, pe inimi - pleci - și calci
Duminică de toamnă, duminică-n răscoală
Din mine trup se rupe, mi-e inima de smoală!
Duminică-n bătaie de clopot ce bocește
În mine mor ecouri, durerea-n mine crește.
Duminica-mi e groapa în care-nchidem trupul
Ca viermi-nfulecând din viață fără scrupul.
Duminică în slujbă, o rugă în tăcere
Bunica-n mine doarme, durerea dar nu piere!
Duminică în lacrimi, în tata plânge timpul
Pe fruntea lui cad picuri, se-nchină anotimpul.
Duminică aprinsă, candele-arzând în Cer
O veșnică-nchinare, duminică-n eter.
Duminică pustie, în curtea ta bunică
Rămâne amintirea și lacrima ce-mi pică.
marți, 5 februarie 2013
Iubesc, iubesc total ploile Luminiţa Amarie poezie
Iubesc ploaia care
îmi umezește
sufletul
Iubesc ploaia care
mă îndeamnă
să fac dragoste
cu timpul
Iubesc ploaia
care trezește în mine
fiorul unui dans
de foc
Iubesc ploaia
care oricât de
abundent
ar cădea
nu spală urma pașilor (lui)
zidiți în stropii
care parcă
se izbesc de tâmplele
mele
în care
(îi)
simt bătălie inimii
iubesc ploile
cu o ardoare senilă
Iubesc ploaia
ca pe cel mai bun prieten
(tace și nu te judecă)
Iubesc ploaia
care amestecându-se
cu lacrimile
dă naștere
stropilor de rouă
Iubesc ploile
nebune
cotropitoare
flămânde
tremurânde
(ca trupul unei fecioare îndrăgostite)
Iubesc ploaia
care aduce
în mine
liniște și melancolie
Iubesc ploaia
care mi se
așterne
pe frunte
ca un picur
de lumină
Iubesc ploaia
cenușie și
diminețile gri
Iubesc ploile
halucinante și înfiorător
de line
Iubesc, iubesc nebun ploile!
îmi umezește
sufletul
Iubesc ploaia care
mă îndeamnă
să fac dragoste
cu timpul
Iubesc ploaia
care trezește în mine
fiorul unui dans
de foc
Iubesc ploaia
care oricât de
abundent
ar cădea
nu spală urma pașilor (lui)
zidiți în stropii
care parcă
se izbesc de tâmplele
mele
în care
(îi)
simt bătălie inimii
iubesc ploile
cu o ardoare senilă
Iubesc ploaia
ca pe cel mai bun prieten
(tace și nu te judecă)
Iubesc ploaia
care amestecându-se
cu lacrimile
dă naștere
stropilor de rouă
Iubesc ploile
nebune
cotropitoare
flămânde
tremurânde
(ca trupul unei fecioare îndrăgostite)
Iubesc ploaia
care aduce
în mine
liniște și melancolie
Iubesc ploaia
care mi se
așterne
pe frunte
ca un picur
de lumină
Iubesc ploaia
cenușie și
diminețile gri
Iubesc ploile
halucinante și înfiorător
de line
Iubesc, iubesc nebun ploile!
luni, 4 februarie 2013
Luminiţa Amarie scriitoare
Sunt un simplu om şi mă regăsesc scriind, poate că poemele mele vor putea glăsui, glasul inimii.Ştiu doar că de cele mai multe ori, uităm că suntem aici doar trecători, de aceea cred că iubind, fiind mai buni şi iertători ne vom dobândi nemurirea.
Luminiţa Amarie
Luminiţa Amarie
sâmbătă, 2 februarie 2013
Aştept Mariana Bendou poezie
Mi-e candela mereu aprinsã
Pentru toți cei care nu au venit.
Pãstrez mereu masa întinsã
Am multe bunãțãţi de oferit…
Nu-mi este inima nicicând prea ninsã
Eu sufletul nu mi-l simt obosit.
Aştept în prag cu mâna caldã, întinsã,
Pe toți aceia care n-au venit.
Încã-i aştept şi nu sunt tristã
Cã au întarziat din nou la cina mea;
E important şi faptul cã existã
Atâția oameni, vinã când or vrea…!
Pentru toți cei care nu au venit.
Pãstrez mereu masa întinsã
Am multe bunãțãţi de oferit…
Nu-mi este inima nicicând prea ninsã
Eu sufletul nu mi-l simt obosit.
Aştept în prag cu mâna caldã, întinsã,
Pe toți aceia care n-au venit.
Încã-i aştept şi nu sunt tristã
Cã au întarziat din nou la cina mea;
E important şi faptul cã existã
Atâția oameni, vinã când or vrea…!
vineri, 1 februarie 2013
Oglinda vieţii Mariana Bendou poezie
Oare
Ce ne-ar putea
Mărturisi
Oglinda vieţii
Dacă ne-am privi
În apele ei
Veşnic tremurânde?
Ce viitor în ea,
De noi,
Se-ascunde?
Dacă trecutul
Ni l-am revedea
Am mai putea
Schimba
Din el ceva?
Căci dincolo
De tot ce-a fost
Şi este
Rămâne
Doar frântură
De poveste…
Ce ne-ar putea
Mărturisi
Oglinda vieţii
Dacă ne-am privi
În apele ei
Veşnic tremurânde?
Ce viitor în ea,
De noi,
Se-ascunde?
Dacă trecutul
Ni l-am revedea
Am mai putea
Schimba
Din el ceva?
Căci dincolo
De tot ce-a fost
Şi este
Rămâne
Doar frântură
De poveste…
Abonați-vă la:
Postări (Atom)